Giovanni este un bucătar chef italian cu 33 de ani de experiență. Povestea lui încă se scrie, dar cunoștințele sale vaste s-au format de-a lungul timpului, lucrând în multe bucătării ale Europei, în țări precum: Elveția, Țările de Jos, România, Bulgaria, Slovenia și Marea Britanie.
Pentru el arta de a găti este un dar pe care l-am primit cu toții de la natură și trebuie onorat ca atare. Toate preparatele gătite de el se transformă într-o experiență senzorială ce trebuie trăită din plin. Entuziasmul cu care intră în fiecare zi în bucătărie este ingredientul care face diferența. Tot bagajul cultural-culinar dobândit în călătoriile sale s-a îmbinat armonios cu pasiunea lui față de bucătăria mediteraneeană.
De când ne face onoarea de a fi chef la Hotel Crowne Plaza Bucharest am învățat de la el importanța implicării și a dorinței de a face în fiecare zi mâncare delicioasă. Pentru el este esențial să folosească ingrediente naturale, punând mare accent pe folosirea produselor sezoniere furnizate de către producătorii locali. Oricâte bucătării ale lumii a vizitat și abordări noi de lucru a întâlnit, el poartă pretutindeni spiritul mediteraneean cu el. Cunoscută ca fiind cea mai sănătoasă, bucătăria mediteraneeană este baza de la care pleacă și dă savoare fiecărei farfurii. Culoarea, plantele aromatice proaspete și bogăția de arome sunt detalii nelipsite în arta culinară a lui Giovanni.
Datorită atenției pe care o acordă detaliilor, Chef Giovanni Diana a introdus noi concepte gastronomice în Hotel Crowne Plaza Bucharest.
- Brunch-urile tematice beneficiază de meniuri bogate, variate și rafinate
- Un nou meniu à la carte pentru Pine Restaurant & Terrace
- Un nou Meniu de Prânz Corporate Lunch